Update: Resurgence has published an article I wrote about Rosia Montana and Romania's green movement, called Seeking the Light, September/October 2014.
In October 1998 I visited Rosia Montana, Romania's oldest town and the site of an extraordinary Roman gold mine. Rosia Montana lies in the Apuseni Mountains, to the south-west of my latest shepherding adventures. It is known as Verespatak in Hungarian - before joining Romania in 1918, this area was part of Hungary; in 1540 it belonged to the semi-independent principality of Transylvania, then it was a scion of the Habsburg Empire, and after 1867, Rosia Montana came under the dual monarchy of Austria Hungary.
But in the mid-1990s, when I was researching the Blue Guide, mining prospectors began looking for sources of new gold in Rosia Montana.
From the Roman period (106-271AD), gold and copper
mining had continued in Rosia Montana and adjacent valleys - known as the
Golden Quadrilateral - intermittently until the present day. A French archaeologist, Beatrice Cauuet, even found evidence of pre-Roman workings in Rosia Montana. They were pieces of wood which the Dacians had used in their own subterranean galleries. The Dacians were an Iron Age people who inhabited the land that became the Roman province of Dacia.
Under the communists, Rosia Montana's gold was extracted from open pits. It was said that other, more valuable minerals were found there too, and people I spoke to remembered goods trains trundling across the country carrying uranium to the USSR. I have had no way of proving this.
By the mid-1990s, Rosia Montana was certainly a depressed looking place. The government-run mines had virtually come to a standstill. In the meantime, following the 1989 revolution, Romania had become a newborn state, and in the turmoil of transition, capitalism, predatory and otherwise, was taking over from a centralised economy. As the Croatian writer, Dubravka Ugresic, puts it so succinctly, "newborn states are more exciting than stable ones... [they] launder both dirty money and dirty secrets". (From How I could have been Ivana Trump and where I went wrong, published in Orient Express, vol 3, 2003.)
I went to Rosia Montana to find out about its archaeology. The Roman galleries with their chisel marks and straight sides were impressive, and the more recent diggings made by independent miners as well as those employed by the Habsburgs brought home how deeply mining culture had burrowed into the life of the Apuseni. My guide led me up a forest track above the village and out into green pastures which gave an idyllic, panoramic view of the Apuseni Mountains. He showed me the system of lakes and gulleys that powered the wooden stamp mills, one or two of which still stood in the little mining museum, alongside a magnificent piece of machinery from Erith in Kent.
While visiting Rosia Montana I heard about the prospectors. To cut a long story shorter, it turns out that Rosia Montana is still sitting on 300 tonnes of gold. And people want to get it out. People including Romania's president, Mr. Basescu. People who say that getting the gold out by creating Europe's largest open pit will save the area, save Romania. They say 'we can't let this gold stay in the ground'. Their arguments should be convincing: they assure us that the gold mine will provide jobs and improve the lives of the locals out of all recognition, but by the way this will mean destroying 2000 homes, bulldozing a couple of mountains to the ground, and obliterating most of the remaining Roman - and not forgetting the Dacian - archaeology which has still not been fully investigated. Oh, and it will mean installing a tank that is designed to hold up to 250 million tonnes of cyanide waste, all in a farming area and about ten miles from a town of 13,000 people. On that first and on two or three later visits, I met worried villagers. What they told me made me feel sick and I got involved in a campaign to stop the mine.
My friend Adela (not her real name) is a Romanian archaeologist who also got involved. She believes in justice, fairness and honesty. I stayed with her in late March on my way from Cluj to Salaj, before I began walking with sheep. Adela is in her early 70s now, but her fighting spirit is undimmed. But she was looking more stressed than I had ever seen her. And some of the stress came from anxiety about the possible fate of Rosia Montana.
I'm taking up the narrative from those few days that I spent in Cluj:
30th
March
Adela
has been suffering from spondylosis and she had a headache; she was also
preparing a paper for a conference in Bucharest about the – parlous, according to her - state of Romanian
archaeology in cities. So in spite of her ailments, she was going at
full tilt. Even though her own
intellectual pursuits were so important, she was, as always, incredibly kind
and helpful. We went to her optician so
I could find out how much it would cost to have some new glasses, she bought me
a bag of mandarins, looked up the times of buses to Zalău, called a taxi and
gave me a bottle of water, all so I could get off in time. She lives with her sister, who paints religious
icons in her spare time, and both were unstintingly generous. I felt bad about landing on them when they are
getting elderly and are under so much stress.
Rosia Montana:
an anxiety that won’t dissolve.
A lot of their
worries are financial: the director of Adela’s archaeology institute forced her
to retire even though she wants to continue working. She is taking legal action against the
decision, sensing that it has a lot to do with her outspokenness, especially in
connection with the proposed open cast mine at Roşia Montana. We have
been down some of that road together but because she lives so much closer to
the valley concerned, she is much
more passionate about the devastation the pit will probably cause.
Rosia Montana Gold Corporation, the mining company involved in the exploitation of Rosia Montana's gold and silver, is what's known in the trade as a junior. That means it's a relatively small, relatively new, relatively inexperienced operation. 80% of RMGC belongs to Gabriel
Resources (also a junior, registered on the Toronto stock exchange), and 19.3% to the Romanian Government. RMGC promises jobs for local
miners, it promises to clean up the damage left by the previous mining
operations and recreate the landscape when it has taken all the gold it wants, and it promises to help promote tourism
to the area. It’s hard to see people wanting to visit a
place which has been turned into a desert but there’s no accounting for
freaks.
Rosia Montana and nearby Abrud did look forlorn when I saw them in October 1996 - although the autumn landscape didn't help - and they remain dogged by poverty. Nobody could wish people there to suffer. But is RMGC really such an angel? Who are the ones who will become happy and prosperous under RMGC's plans? What will people earn? How many Romanians from the immediate area around the mine will be employed? Who will monitor the discharges of dirty water? And will the company really clean up after itself as it declares, reintroducing 'indigenous fauna and flora' to empty craters?
Looking for ‘objective’ information
on the net, I found Eddie O’Hara’s report to the European Parliament on 21st
December 2004. Mr. O’Hara was a British
Socialist MEP, and the general rapporteur on cultural heritage for the EU’s
committee on culture, science and education.
Eddie O'Hara's report
The
report was rather dismissive of the objections to the open-cast mine,
criticising ‘excessively fundamentalist’ academic arguments, and citing ‘modern
mining techniques’ which have not been taken into account – without specifying
what those techniques might be. Referring
to the company website, I found that RMGC
plans to build a lake to hold 215 million tonnes of cyanide tailings after the gold
has been extracted using ‘conventional carbon-in-leach technology’. It goes
on to say that the lake will be designed to hold extra capacity (up to 250
million tonnes), the cyanide will be diluted to a maximum of 5-7 parts per
million, below the EU/Romanian legal demand of 10 parts per million, and that
85% of the water used in the extraction process will be recycled and not
discharged into the environment. It says
that the TMF, the tailings management facility, the tank (in other words, the tailings
lake) will be able to resist earthquakes of 8 degrees on the Richter Scale and
to stand up to ‘two consecutive 1 in 10,000 year rainfall events within 24
hours.’ I feel like taking a bow. It would be impressive if you believe that the
mine company will wave a magic wand and suddenly all Roşia Montana’s poverty will
be a thing of the past, its blasted landscapes restored, its waters clean, not
only from the communist mining operations but when RMGC has taken its 300
tonnes from the four pits, and hey presto the place will be full of dancing
fawns and fit for children to play in. Then
why are people so passionately against it? Surely they can’t all have vested interests? You can see some of the reasons why if you switch to this link, Maia Morgenstern on YouTube
Leaping
back to Mr. O’Hara in 2004: he underlined the economic benefits the mine would
bring to the area, but he did state that RMGC had been vague about how it was
going to provide them. Since then we’ve
had the ‘economic crisis’ of 2008 – some people had been feeling the 'crisis' long
before then – and Romanians have had to put up with drastic cuts in their salaries and pensions
(although in 2012 these have been partially restored). Using the unconvincing rubrik that we must all 'tighten our belts' - did you see any highly-paid politicians and bankers doing this? - the Romanian president has been telling everyone that they’ve got to
accept Roşia Montana or else.
There
is a perception that the anti-mine campaign is run by fetele (the girls),
i.e. a group of girls: immature, emotional people whose arguments can safely be
ignored. It’s true that a handful of
outspoken, well-informed and courageous young women, including Romanians and
foreigners, have taken key roles in the fight against the mine project. In the late 1990s I spent time with
some of them, going to a peaceful protest that was held in Roşia Montana
itself. It was one of the most inspiring
episodes of my life. Believing in the
warnings, the history of mining tragedies that have happened and are still
happening all over the world, my partner and I contributed what we could. But I couldn’t keep up the pace and I had to
earn a living so I pulled back.
After all the bullying, the name-calling, and 15 years of debate in the media
and battles in the law courts (trials which were initiated for the most part by fetele, who
were surely too childish to undertake such rational procedures?), sceptics like me and many of my Romanian friends are still
dubious about the long-term benefits of a quick Rosia Montana fix.
According to Romanians who have studied the case and are against the mine, the numbers of jobs provided for locals will be few and short-term. And all the time I'm trying to envisage a scenario in which armies of diggers bring ready-made landscapes, complete with the right types of soil, its molecular infrastructure intact, so that an indigenous Apuseni landscape will reappear as if nothing had happened. If I shut my eyes I can see the diggers, but they aren't replacing any blue-remembered mountains.
RMGC
has been singing its own praises on tv commercials that run on several Romanian
channels: during my three days in Cluj I watched the telly quite a lot – we don’t
have it at home! – and noticed the gold mine ad coming up again and again. I didn’t count its frequency but it seemed
intrusive. Especially since while
vaunting its virtues, RMGC has been tightening its stranglehold on Romanian journalists
– the quid pro quo for receiving the advertisement is not to criticise the mine. I
don’t know how this clause is worded or if it even exists, but it’s common knowledge that broadcasters who
want to criticise RMGC’s plans, however reasonably, are put off from the start. Such behaviour goes hand-in-hand with the information that while maintaining with its hand on its heart that Rosia Montana has no other alternatives but to accept the mine, RMGC has - allegedly! - stamped on any other initiatives, small new farming ventures and the like, that might threaten its position as the only true begotten Lady Bountiful of Rosia Montana. Once again, I have no direct proof of this but it wouldn't surprise me in the least.
It’s only 23 years since Romania was
ruled by a culture of fear. Superficially that era is over. Wall-to-wall political debates monopolise at
least two of the country’s tv channels practically every night. The
vociferous arguments, the mud-slinging and shouting – there is laughter too - are
signs of some kind of democracy, but after a while the discussions just seem to
go round and around, getting nowhere: you get the feeling that there are
puppet-masters behind the talking heads and the same old are in charge.
Since
then, a huge amount of work has been done to publicise the project on the world
stage: RMGC has hired a sophisticated media team to highlight the pros, while
the anti mine campaigners have brought off their own coups,
including bringing in famous personalities such as the Britisg actress, Vanessa Redgrave, who was one of many individuals who bought
plots of land to prevent RMGC from swallowing the entire town.
The
original protest group of villagers from Roşia Montana has changed. One of its most tireless leaders was Mrs Ruxandra
Manta, a retired history teacher who lived in the village itself. I met her twice. She was extraordinarily open to me, eloquent
in her conviction that the mine company meant her community no good.
The second time we met, she was much less confident. In fact Mrs Manta was shaking; you
could touch her fear. We went to see a place in the heart of the village, beside one of the main roads, where she claimed that prospectors from Gabriel Resources had been digging up the land, causing landslides which made people's gardens collapse. It was shocking and the implications of having to cope with strangers who would act with such bare-faced affrontery, all with the apparent connivance of the village mayor, made it easy to understand why this lioness was quaking in her boots.
Mrs Manta died of
cancer in about 2003. Her husband who
had worked for the communist-run mine and was an employee of Gabriel Resources when we met him, said her illness had been brought on by
anxiety. The trouble is he couldn’t prove it. So I was gladdened to find this memorial to her, a video of the woman herself speaking about Rosia Montana: to see it, click on Mrs Ruxandra Manta
Alburnus
Maior, the organisation that Roxy Manta helped to found, also recruited
Stephanie Roth. Stephanie comes from a Swiss-French background but was brought up in Britain. She had previously
helped to prevent the Dracula Theme park being built in a forest of 500-year old oak trees near
Sighisoara. She took Roşia’s case to the
World Bank, and she won the Goldman Environmental Prize for her work on behalf
of Roşia Montana. Stephanie was not paid
for her involvement in the campaign. Nor, incidentally, was I. Several
other people from Roşia Montana joined the organisation including a farmer and
former miner, Eugen David, who is its president. It’s lovely to see that visitors
have been flocking to his pensiune, Tarina, in solidarity with the
campaign. If you read Romanian you will
find out more here: Eugen David's new pensiune.
Alburnus
Maior still exists but it has split into several disparate organisations. I'm afraid this has weakened its impact. But the message comes across loud and clear from the organisation's website, Salvaţi Roşia Montana, which is Alburnus Maior's main mouthpiece, with versions in English as well as Romanian: click on http://rosiamontana.org.
To
ignore the cloud that hangs over the Apuseni Mountains – and has already burst
in terms of acid mine drainage from the previous, communist-era pit and quarries in other parts of
the mountains must surely be dangerous. The precedents of
mine companies offering people the earth and delivering hell are too numerous to mention. You could well say, it's none of our business: we have roofs over our heads and food in our bellies. I got involved because I couldn't bear the intimidation, the lies, and the conviction that Romanians will regret selling their heritage for a mess of potage. Once the mine starts it will be too late to save what's left of Rosia Montana, and their children and grand-children will ask why on earth they let it happen. I don't want Adela dying in the same way as Roxy. All I can do is pass the word on. All we - not - like sheep.
UPDATE: 22 November 2013, following the Romanian Senate's vote against the gold mine, Stuart Meikle has posted another very interesting article in Romania-Insider
Since the Romanian president has given the go-ahead for the open cast mine, Cotideanul has had the courage to print these articles:
http://www.cotidianul.ro/pentru-generatiile-viitoare-221317/
http://www.cotidianul.ro/un-act-de-tradare-nationala-221233/
And in case something happens to the Cotidianul page, here is the first article in full:
23 august 2013, la TVR 1, emisiunea ecomomică a domnului Moise Guran; a fost la Roşia Montana şi, contra cost, un inginer minier l-a condus să viziteze minele romane.
Aflăm nu doar că ai ce vedea la Roşia Montana, ci şi că inginerul -
miner din tată în fiu - a zis “Dă-i dracului de munţi, avem destui”.
Oamenii vor să facă minerit, chiar dacă acesta este făcut cu buldozerul
şi cu cianuri, nu aşa cum l-au făcut părinţii şi stramoşii domnului
inginer!
Se tot afirmă că locuitorii din Roşia Montană sunt muritori de foame
fără începerea mega-proiectului iniţiat de Frank Timiş imediat după
1997. Nimeni nu pomeneşte de drama comunităţii de la Roşia Montana
sudată printr-o convieţuire seculară, indiferent de etnie şi religie. La
Roşia Montana mai sunt câteva familii care fac parte din această
comunitate; marea parte a comunităţii a cedat presiunii zilnice începute
din 2000 şi tentaţiei unei “îmbogăţiri” cu preţul de cumpărare oferit
de Firma ce încă nu avea nici o avizare sau forma legală de a începe
exploatarea.
Au rămas în zonă acei locuitori veniţi din
patru colţuri ale României în momentul în care N. Ceauşescu a scos de pe
Lista Monumentelor masivul Cetate şi l-a aruncat în aer pentru a scoate
minereul ce conţinea aur...
Proiectul Firmei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) a putut face
primii paşi printr-o mişcare aranjată de cei de la Agenţia Naţională (?)
de Resurse Minerale, care au acordat licenţa de exploatare firmei
româneşti Minvest. Printr-o asociere “desigur absolut dezinteresată”,
şefii firmei Minvest au transferat licenţa firmei lui Frank Timiş. Roşia
Montană Gold Corporation a devenit posesoarea licenţei cu care se făcea
exploatarea de la Roşia Montană, cea începută de comunişti în masivul
Cetate (“Licenţa de exploatare nr. 47 a fost transferată pe baza Legii
Minelor 61/1998, Art. 14 de la Minvest la RMGC [RMGC ca titular, Minvest
rămânând companie afiliată] - prin Ordinul Agenţiei Naţionale pentru
Resurse Minerale [ANRM] Nr. 310/9.10.2000, publicat în M.O. Partea I,
Nr. 504/13.X.2000.” - Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia
de Studii Economice Bucureşti, 11 februarie 2010)
Nu am să înţeleg, şi nimeni nu mi-a putut explica, de ce, dacă
licenţa de exploatare pentru mina în suprafată de la Roşia Montană
aparţinea firmei RMGC, totuşi statul român a subvenţionat mineritul aici
până în 2006, când la iniţiativa RMGC s-a cerut închiderea minei!
Probabil cu înţelegerea “patrioţilor” de la Agenţia (naţională) de
Resurse Minerale Firmei i s-a facilitat explorarea tuturor zăcămintelor
naţionale din zona Roşiei Montane, statul “administrând păgubos”
exploatarea aurului. Know how-ul experţilor firmei posesoare a licenţei
n-a fost în stare să facă profitabilă exploatarea din Cetate doar pentru
că era de 13 ori mai mică decât cea care se vrea demarată?
Pe vremea când arheologii îşi propuneau reprezentanţii în Comisia
Naţională de Arheologie (CNA), am făcut şi eu parte dintre cei aleşi şi
am luat cunoştinţă nemijlocit de cererea lui F. Timiş, adresată în
toamna 2000 de a se da avizul pentru zona unde şi-a propus să exploateze
tot aurul munţilor, în mai puţin de două decenii. Ne-a pus pe masă
câteva volume cu poze făcute cu ocazia unor cercetări începute în 1999
de cercetători “angajaţi” direct, fără avizul necesar al CNA. Fără nici o
tresărire de etică profesională, concluziile cercetărilor prezentate
erau că totul era în stare de “colaps şi precolaps”, deci se propunea
avizarea minei în suprafaţă. Cu două exceptii, toţi membrii CNA au
respins avizarea cerută de “investitor”.
Puterea de “convingere” a investitorului, care fusese la şedinţa
comisiei monumentelor CNMI, s-a concretizat în mai multe măsuri
succesive luate de noua conducere a Ministerului Culturii (acad. Răzvan
Theodorescu) care prin legislaţia creată abia sub ministrul Ion
Caramitru reprezintă Statul garant pentru protejarea monumentelor
istorice, patrimoniului arheologic şi cultural al României.
Membrii incomozi ai Comisiei Naţionale de Arheologie şi ai Comisiei
Naţionale a Monumentelor Istorice au fost înlocuiţi cu cei ce se
subordonau complet deciziilor funcţionărimii din minister.
În condiţiile în care exista Legea 5/2000, Anexa 3 prin care Roşia
Montana în întregime, dar în special galeriile romane şi casele din
centrul istoric erau identificate ca “valori de patrimoniu cultural de
interes naţional, monumente istorice de valoare naţională excepţională”,
existau toate motivele pentru a se exclude distrugerea lor prin lucrări
de minerit la suprafaţă. Totuşi, Ministerul Culturii şi Cultelor a
iniţiat un Program Naţional de Cercetare “Alburnus Maior” cu scopul
declarat de a desfiinţa din punct de vedere juridic protecţia
monumentelor şi siturilor din zona Roşia Montană (s-au dat descărcări de
sarcină arheologice fără ca cercetările să fi fost finalizate; într-una
din aceste zone “descărcate” cercetările au descoperit faimosul mormânt
ce va rămâne martor singuratic al nenumăratelor necropole ale minerilor
ce se vor excava ca să stoarcă aurul).
RMGC a făcut cunoscut un rezumat tehnic al proiectului său şi a
organizat repetate “dezbateri” cu publicul pentru a-l convinge cât de
benefic şi important este să permiţi exploatarea completă a resurselor
minerale din perimetrul Roşia Montana şi Bucium.
Era deja în 2003, ştiam că orice problemă ridicam serveşte celor ce
fac PR în favoarea exploatării să “cosmetizeze” proiectul. Dacă iniţial
în proiect NU exista nici o referire la intenţiile de a proteja
patrimoniul din zonă (doar era în colaps!), acum se erijau în cei care
sponsorizează cercetări, acolo unde noi românii nu am fost în stare să
le facem....
La Cluj, în dec. 2003, am participat la o astfel de dezbatere la care
erau şi colegii care făceau cercetările arheologice în cadrul
programului Alburnus Maior. Nu m-am referit la aceste cercetări, ci l-am
întrebat pe Richard Hill, atunci reprezentantul firmei, dacă avem
dreptul să exploatăm tot aurul şi să lăsăm moştenire generaţiilor
viitoare doar resturile mega-exploatării şi întreţinerea haldelor cu
reziduuri toxice. Răspunsul foarte corect al domnului Hill a fost că
doar Statul român poate aprecia această chestiune. Trebuie să fi fost
mare supărare căci susţinătorii RMGC (Goldului) din interiorul breslei
m-au ameninţat oficial că voi mai lua poziţii contra exploatării doar în
calitate de ”casnică”. A durat ceva până şi-au pus ameninţarea în
operă, dar am mai “cârtit” cerând mereu Autorităţilor să nu mai permită
încălcările legii care se făceau pentru a pregăti exploatarea păguboasă
şi murdară a aurului, prin distrugerea peisajului minier de valoare
excepţională.
La un deceniu după, aflu că, “în cazul opririi proiectului, statul
român va trebui să acorde despăgubiri companiei” (Mădălin Voicu, Sinteza
şedinţei din 17 iunie a..c. a Comisiei permanente comune a Camerei
Deputatilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO).
La aceleaşi despăgubiri făcea referinţă şi domnul Guran în emisiunea
sa de la Televiziunea Română, comentând vizita unei delegaţii a acestei
Comisii şi a domnului ministru al Culturii la Roşia Montană, în 20
august a.c. Afirmativ, România nu mai poate da înapoi căci aşa cum
explica interlocutorul său de pe Facebook,s-a ţesut pas cu pas o “plasă”
din care nu mai putem scăpa - iniţial autorităţile locale, apoi cele
statale până la Preşedinte au fost subjugate interesului celor care vor
să demoleze cei patru munţi din Roşia Montană.
Din 2000, sunt martorul acestor paşi prin care începând cu
funcţionarii de la Agenţia de Resurse Minerale (numai naţională nu s-a
dovedit!), de la Ministerul Culturii, de la Ministerul Mediului,
primarul din Roşia Montana şi apoi alţii din Ţara Moţilor (doar firma
lui F. Timiş s-a dezmembrat pentru a face proiecte în tot Cadrilaterul
Aurului, nu s-a rezumat doar la perimetrul Roşia-Bucium, au licenţe la
Certej [Săcărâmb]-Brad, Bolcana, Voia, Muntele Rotund etc.) fac tot ce
li se cere din partea “investitorului”.
Statul Român, prin reprezentanţii săi, a devenit cel care îşi
trădează interesul ca să servească profitul unei firme private. Gabriel
Resources şi-a făcut capital punând la bursă acţiuni pe care le-a vândut
afirmând că proiectul implică şi Statul Român. Din vânzarea acestor
acţiuni, Statul Român nu a beneficiat cu vreun cent. Ba, a devenit dator
Firmei că n-a putut mări capitalul atunci când ea a binevoit să o facă!
Invocând la bursă o anume garantare din partea Statului Român,
Gabriel Resources a împărţit cu largheţe capitalul în “sponsorizări” pe
care nu le socoteşte nimeni (DNA sau alţii asemenea) ca fiind conflict
de interes şi ilegale.
Din cele afirmate în cunoştinţă de cauză (?) de deputatul Mădălin
Voicu şi de economistul Moise Guran, avem a trage concluzia că nu ne
putem lua dreptul de a refuza proiecte NOCIVE din punct de vedere
economic, de mediu şi cultural ca să nu plătim despăgubiri. Într-un stat
de drept, justiţia s-ar sesiza şi ar merge să vadă în responsabilitate
cui stau toate acele “îngăduinţe” care îi permit acum “Investitorului”
să ne ceară despăgubiri deşi nu a făcut altceva decât să îşi servească
interesul (în mod incorect şi agresiv!!) atunci când a cheltuit sute de
milioane de dolari.
Investitorul NU a “sponsorizat” cercetările, investitorul a
indeplinit o prevedere legală pentru orice iniţiator care vrea să obţină
un aviz de construcţie. Legea NU obligă să se acorde descărcarea de
sarcină arheologică doar pentru că s-au finanţat cercetările
”preventive”. Potrivit legii (Ord. 43/2000 republicată 2007 art.7, a,c),
în funcţie de rezultate – şi aici ele au fost excepţionale, aşa cum
ştiau cei care au inclus Roşia Montană în Legea 5/2000 pe baza căreia se
protejează şi conservă generaţiilor viitoare cele de valoare naţională
(în cazul nostru chiar mondială!). Presiunile făcute abuziv de
investitor sunt puse în evidenţă prin faptul că Avizul de descărcare de
sarcină arheologică a masivului Cârnic, unde se află cele mai
spectaculoase rezultate ale cercetărilor miniere, a fost anulat
definitiv şi irevocabil prin hotărâre judecătorească în 2008. Pentru
Firma şi pentru cei subjugaţi intereselor ei din Comisia Naţională de
Arheologie şi Ministerul Culturii nu contează hotărârea judecătorească –
şi în dispreţul prevederilor legale au “redactat” un nou aviz de
descărcare de sarcină arheologica pentru acelaşi Masiv Cârnic şi
desfiinţând toate galeriile romane de valoare unică şi excepţională şi
cele din preistorie până în zilele noastre pe un pumn de bani “risipiţi”
şi pentru care Statul va plăti daune....
Sigur cercetările, chiar cele mai extinse într-un sit minier roman,
şi publicarea rapoartele săpăturilor nu au costat sute de milioane de
dolari. Şi, contrar obligaţiilor legale, rezultatele cercetărilor de
suprafaţă nu au fost protejate şi conservate, căci în PUG terenul pe
care s-au descoperit intra în perimetrul de dezvoltare a proiectului
minier deşi acesta nu fusese nici măcar avizat...
Firma a achiziţionat mai toate monumentele din centrul istoric al
Roşiei Montane; am asistat cu spaimă la degradarea lor; Monumentele au
prin lege o zonă de protecţie. Firma şi-a permis să demoleze ceea ce a
considerat ea că stă în calea “proiectului”, desfiinţând contextul care
forma un ansamblu istoric, produs al dezvoltării sociale şi economice.
Centrul istoric devenit proprietate RMGC a ajuns într-adevăr în stare de
“precolaps”.
Organizaţiile nonguvernamentale au început să restaureze monumente
rămase comunităţii care se opune exploatării şi “relocării”, ceea ce n-a
încăput pe mâna investitorului NEAUTORIZAT; abia atunci RMGC a
intervenit cu mult ciment, schimbând structural monumente într-o
pseudo-restaurare.
Doar cineva pentru care Convenţiile ratificate de Statul Român şi
legile naţionale rămân necunoscute sau de aruncat la coş, doar acei
reprezentanţi ai Statului Român pot lua în serios programul de protecţie
a patrimoniului arheologic şi cultural preconizat de Gold Corporation.
Scandalos este că s-au găsit academicieni “independenţi” care deţin
ştiinţă, nu şi conştiinţă, care laudă acest program “mărinimos” deoarece
“va salva” exclusiv ceea ce iese din perimetrul pe care se va face
exploatarea în suprafaţă a aurului, unde nu îşi construiesc “uzina”,
unde nu pun haldele de steril şi nu fac lacul de acumulare a resturilor
de la cianurarea minereului.
Tot ce “protejează” şi vor să propună “turismului” se va afla într-un
peisaj lunar cu munţii excavaţi prin explozii şapte zile din şapte, an
de an, pe drumuri pe care se vor transporta containerele cu cianuri
(căci zilnic se vor utiliza câteva tone); fără îndoială turiştii vor
face un pelerinaj la barajul de arocamente înalt de 180 m la 2 km
deasupra Abrudului, care trebuie să reziste la o cantitate uriaşe de
mâzgă cu reziduuri de la procesarea aurului.... Desigur acei turişti vor
fi dornici să guste apa care va conţine “mai puţină cianură decât o
ceaşcă de cafea” şi vor fi întâmpinaţi de minerii îmbogăţiţi de pe urma
mărinimiei Investitorului!
Aceeaşi “mărinimie” a unui alt investitor cu nume puţin schimbat, dar
tot specialist în exploatarea aurului în suprafaţă, se va manifesta în
tot Cadrilaterul Aurului concesionat cu inimă deschisă de funcţionărimea
de la Agenţia (Naţională) de Resurse Minerale!
Nici o instituţie a statului ”beneficiar al mărinimiei” celor care ne vor face serviciul să ne îmbogăţească cu câteva procente din aurul care
există în munţii noştri nu vrea să vadă câţi din cei care au dat
concesiuni şi licenţe pe bogatiile subsolului - proprietate publică
inalienabilă (Constitutia, 2003 art 137) au făcut saltul direct în
statul de plăţi ale celui care le-a primit...
Nu mai avem dreptul nici să punem problema dacă rămâne sau nu
generaţiilor viitoare ceva din ce se ascunde în măruntaiele pământului
nostru!
Şi ne întoarcem la emisiunea lui Moise Guran care ne-a mai spus că
parlamentarii din Comisia pentru Unesco care au mers la Roşia Montana au
fost ghidaţi cu multă artă de angajaţii firmei RMGC să vadă doar ceea
ce se va “proteja” şi au fost întâmpinaţi de locuitorii “paşnici”
dispuşi să pună la zid pe oricine ar fi avut de propus o alternativă la
Proiectul neasemuit de propice dezvoltării locurilor de muncă...
Am fost sfătuită, cu un deceniu în urmă, de unul dintre savanţii
străini dornici să salveze patrimoniul de importanţă mondială de la
Alburnus Maior să mă adresez domnului Christopher Grayson (Head of
Secretariat Culture, Science and Education Parliamentary Assembly of the
Council of Europe); şi cum ampla informare asupra situaţiei i-a stârnit
interesul, a solicitat un răspuns şi din partea Parlamentului român,
care a propus o vizită de informare; am fost printre cei invitaţi să
participăm la vizita făcută de raportorul EddieO’Hara şi Ch. Grayson la
Roşia Montana. Ca experţi, împreună cu prof. Ioan Piso şi dr. Horia
Ciugudeanu am aşteptat toată ziua, până la ora 17, să fim în contact cu
delegaţia Comisiei de Cultură. Evident până la acea oră delegaţia a
făcut turul cercetărilor arheologice condusă de angajaţii firmei de
arheologie ai Gold Corporation şi şefii programului “Alburnus Maior”,
cei care au propus avizul de descărcare de sarcină arheologică a tot ce
au cercetat până la acea dată, cu excepţia unui mormânt roman. Corect ar
fi fost ca fiind de faţă să ne spunem observaţiile critice privind
scopul programului de cercetare şi nevoia conservării vestigiilor vieţii
minierilor romani.
La ora 17, după ce am semnat o declaraţie pe proprie răspundere că
intrăm în galeriile Cârnic, după ce am luat echipamentul de protecţie, a
apărut un şef RMGC care ne-a zis că nu avem aprobarea să intrăm în
galerii. La protestul meu vehement, înregistrat şi de domnii Grayson şi
O’Hara, ni s-a îngăduit să facem vizita ghidaţi de dna Dr. Beatrice
Cauuet, arheologul minier căruia i se datorează minunatele rezultate.
Uimirea în faţa galeriilor săpate doar cu dalta şi ciocanul, în faţa
ştiinţei cu care au făcut romanii exploatarea, probabil ca urmare a
adoptării tehnicii folosite anterior de supuşii regelui dac, mândria de a
avea în ţară o astfel de bogaţie are să mă urmărească mereu şi îmi dă
imboldul să continui să cer salvarea lor! În ziua următoare era
prevăzută întâlnirea cu localnicii care se opun proiectului. Probabil o
neconcordanţă în programul celor de la RMGC a făcut ca aproape o oră
membri ai comunităţii, localnicii care refuză să părăsească locurile
natale, membrii Asociaţiei Alburnus Maior şi-au spus punctul de vedere
şi-au afirmat durerea că sunt supuşi unei presiuni permanente să accepte
să-şi vândă proprietăţile şi să lase frâu liber exploatării. În
momentul în care a început să-şi spună cuvântul prof. I. Piso a izbucnit
în sala Primăriei un puhoi de “mineri” veniţi cu autobuzele. Spaima s-a
întipărit pe faţa domnului O’Hara, care după câteva minute a ridicat
“întâlnirea”. Această experienţă privind “organizarea” de către experţii
RMGC a vizitei de informare “obiectivă” sub apanajul parlamentarilor mă
îndreptăţeşte să susţin punctul de vedere al membrilor asociaţiei
localnicilor şi a Asociatiei Heritage, care au refuzat să meargă în
clădirea primăriei vechi, astăzi ”cedată” RMGC, unde nu ar fi reuşit să
scoată o vorbă fără a fi bruiaţi de masa de manevră adusă pentru a
susţine nevoia locurilor de muncă - câte locuri de munca şi pe ce
perioadă?! Cei norocoşi să le ocupe nu vor avea anii necesari
pensionării...
Începând din 2002, Academia Română, specialiştii români şi străini în
protecţia monumentelor, în protecţia mediului, geologi şi ingineri
minieri au pus în evidenţă motivele pentru care acest proiect este
dăunător intereselor României din punct de vedere economic, social şi
cultural.
Singura consecinţă a fost ignorarea de către reprezentanţii temporari
ai poporului român din ministere şi Parlament a acestor puncte de
vedere susţinute cu argumente decisive.
Nici una din propunerile venite din partea specialiştilor de a se
respinge din start proiectul aberant prin proporţii şi soluţiile ce
ignoră legislaţia naţională şi mondială privind protecţia mediului şi a
patrimoniului imobil şi spiritual nu a fost luată în considerare. Nu s-a
ţinut cont că proiectul de dezvoltare pe doar două decenii nu se poate
considera dezvoltare durabilă, că nicăieri aceste exploatări nu au avut
ca rezultat dezvoltarea şi prosperitatea comunităţior locale. Acum ni se
spune, fără să cunoaştem clauzele secrete ale Contractelor, licenţelor
acordate, că este obligatoriu să faci o crimă de mediu şi să distrugi un
patrimoniu unic într-o regiune care are toate elementele să trăiască
din resursele proprii, dacă nu i-ar fi fost limitată existenţa prin
declararea în 2002 a zonei ca zonă monoindustrială, la dispoziţia celui
care a plătit Planul de Urbanism General (PUG).
Nu sunt economist, dar cu bun-simţ poţi prevedea că orice despăgubire
impusă de nişte contracte încheiate în defavoarea statului şi poporului
român va fi mult mai mică decât pagubele pe termen lung pe care le va
produce exploatarea resurselor minerale din perimetrul concesionat lui
F. Timiş, azi la dispoziţia firmei RM Gold Corporation şi Gabriel
Resources.
Epuizarea zăcămintelor de aur şi argint, precum şi a celorlalte
metale rare afectează dezvoltarea viitoare a societăţii româneşti;
deteriorarea peisajului de un pitoresc deosebit, protejarea doar a unei
infime părţi din patrimoniul cultural vor exclude dezvoltarea regiunii
prin turism cultural şi ecoturism. Generaţiile viitoare rămân să
gestioneze un iaz cu deşeuri toxice de 600 ha creat într-o vale cu
soluri permeabile de unde se vor scurge necontrolat în apa freatică. Va
trebui să supraveghezi şi consolidezi stăvilarul de la gura lacului ca
să împiedeci accidentul care ar înghiţi Abrudul şi tot ce este în aval.
Tragedia de la Certej, ascunsă poporului prin grija securităţii, s-ar
putea repeta la o scară nemăsurat mai mare.
Acestea sunt perspectivele pentru moştenirea pe care o pregătim generaţiilor viitoare!
Premierul a afirmat ca Parlamentul este singurul care va putea hotărî
dacă se va începe proiectul preconizat de Gabriel Resources şi firma
RMGC.
Dacă distinşii nostri reprezentanţi şi-ar lua răgazul să citească
cele scrise de savanţi, experţi în economie, geologie şi protecţia
patrimoniului, dacă şi-ar lua timpul să citească legile româneşti şi
europene, dacă nu s-ar gândi să schimbe aceste legi ca să se potriveasca
interesului unor profitori agresivi, nu ar trebui să ne fie teamă şi am
putea spera că şi urmaşii urmaşilor noştri se vor bucura de dreptul la
patrimoniu naţional (aici includ şi avuţiile naturale, nu numai cea
culturală identitară!), la un mediu curat, la proprietate netulburată,
la dezvoltarea în parametri tradiţionali.
Un Stat membru al Consiliului Europei care ”ia măsurile necesare
pentru aplicarea dispoziţiilor Convenţiei în ce priveşte aportul
patrimoniului cultural la edificarea unei societăţi paşnice şi
democratice, precum şi în procesul de dezvoltare durabilă şi de
promovare a diversităţii culturale” (Convention-cadre du Conseil de
l'Europe sur la valeur du patrimoine culturel pour la société, Faro,
27.X.2005 art 1, d al 1).
Ai putea crede că avem de a face cu reprezentanţii unui Stat partener
al Convenţiei Patrimoniului Mondial interesaţi să identifice şi să
propună în Lista patrimoniului mondial bogăţiile culturale specifice
poporului lor. Au chiar grijă să antreneze şi societatea civilă,
Asociaţiile nonguvernamentale (ONG) în acest proces...
Avem doar o Comisie parlamentară care se preocupă de acest domeniu şi
susţine acţiunile mature ale ministerului de resort, cel care are
monopolul propunerilor de înscriere şi de protecţie a bunurilor de
valoare universală. Avem şi autorităţi locale mândre să deţină astfel de
valori de interes mondial!
Numai că toate astea sunt de faţadă, servesc să lase bună impresie
celor care nu au timp să ia act de starea lucrurilor, primesc informaţii
mai mult sau mai puţin “obiectivizate” de grupuri de interes.
Încă din 2002 în scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Ion
Iliescu şi ministrului Culturii 50 de arheologi şi istorici din ţară au
specificat: “Descoperirile făcute în cadrul programului de cercetare
Alburnus Maior demonstrează că ne aflăm în faţa unui patrimoniu naţional
de importanţă majoră care se înscrie în patrimoniul comun european şi
mondial.Apreciind că ansamblul de vestigii antice Alburnus Maioreste
unic în peisajul arheologic românesc, considerăm necesară propunerea de
clasare ca ansamblu arheologic (cf legea 422/2001 art 3,b) în Lista
monumentelor istorice, precum şi includerea sa între zonele arheologice
de interes naţional prioritar (legea 378,art 2,g, în completarea listei
anexe) şi considerăm ca îndreptăţită solicitarea de a-l include în
patrimoniul arheologic protejat european şi mondial” (vezi revista „22”,
nr 667 din 16-22 dec 2002).
Care ar fi fost situaţia dacă domnul academician Theodorescu,
ministrul Culturii, ar fi ascultat colegii, cercetători ai Institutelor
Academiei Române şi nu ar fi trecut în tabăra Gold Corporation împreună
cu cele două comisii de „specialitate” restructurate ca să servească
fără abatere nevoilor firmei. Cum era să fi dat miniştrii culturii M.
Muscă, Paleologu, Kelemen importanţă proiectului privind declararea
„Ţării Moţilor peisaj cultural evolutiv UNESCO, în primejdie”, agreat de
ICOMOS şi UNESCO unde a ajuns fără susţinerea Statului interesat. Cine
să îşi imagineze în lume că statul NU este interesat să-şi conserve
identitatea şi monumentele care i-o definesc?
Ce conştiinţă profesională şi ce respect de sine şi de atribuţiile
funcţiei pe care au onoarea să o acupe au ministrul Culturii şi cel al
Mediului din acest guvern, când iniţiază un proiect de lege în favoarea
companiei RMGC care „salvează” patrimoniul cultural deşi reprezentanţii
firmei au zis repetat că nu sunt instituţie de binefacere. Pe 27 august,
"Guvernul a aprobat acest proiect de lege care, potrivit procedurii, va
trebui adoptat de Parlament. Principalele măsuri propuse în proiectul
de lege sunt: Aprobarea Acordului privind unele măsuri aferente
exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană;
ce nu spune comunicatul guvernului este că Legea prevede declararea
proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional
deosebit, mandatarea unor entităţi publice să aducă la îndeplinire unele
măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din
perimetrul Roşia Montana, modificarea unor acte normative privitoare la
expropieri şi autorizaţii de construcţie.
În primul rând vor schimba Legea minelor 85/2003, art 11 prin care de
la acea dată nici o exploatare minieră nu se putea iniţia acolo unde
există. Şi numai miniştrii Culturii şi, acum, ai comisiei parlamentare
nu au vrut să vadă masivul Cârnic, masivul Orlea cu mina vizitabilă din
1970, templele cu altarele votive in situ, necropolele cu mii de
morminte similare cu singurul ceva mai bogat, ce va fi „salvat” căci nu
are aur dedesubt!
După ce a iniţiat împreună cu dna Plumb acest proiect de lege, care
în fapt dă mână liberă distrugerii planificate a mediului şi
patrimoniului de la Roşia Montană şi Bucium, profesorul Daniel Barbu a
făcut o deplasare „de informare la firma” pe care o asimilează cu
interesul poporului român la beneficiul exploatării zăcămintelor
auro-argintifere ce îi aparţin.
Membrii Comisiei pentru Unesco la Roşia Montana au făcut şi ei
deplasarea ca să acopere în faţa românilor pactul semnat de guvern cu
firma Gabriel Resources şi RMGC. Îşi ascund mârşava trădare a rostului
lor în numita Comisie, dacă nu şi în Parlamentul (ales de pe urma
manifestaţiilor din iarna 2012) în spatele semnăturilor primarilor
sponsorizaţi de Investitorul care în schimbul banilor le impune
conduita. Primarii se opun acceptării Roşiei Montane ca patrimoniu
mondial; au ei căderea să aprecieze valoarea inestimabilă a vestigiilor
unei întregi istorii a tehnicii de exploatarea a aurului? Au ei
capacitatea să conştientizeze profitul pe termen lung al dezvoltării
turismului ca urmare a înscrierii printre cele mai excepţionale situri
din lume. Rostul unui om de cultură, temporar ministru al Culturii,
poate fi să se încovoaie în faţa incompetenţei, dacă nu şi corupţiei
care stă la baza scrisorii de respingere a valorii excepţionale a
Alburnus Maior.
Exploatarea minieră va dura doar 16 ani şi comunităţile lor vor alege
alţi primari până să se dezmeticească cu ce s-au ales din dezvoltarea
mineritului cu cianuri!
La Zürich, în primăvară, cu cinism, dl. Tim Wood, directorul executiv
la Denver Gold Group, gazda European Gold Forum, a afirmat că
”Guvernele sunt în situaţia unui cerşetor care nu are de ales”.
Probabil cu asta ne-am ales după ce am sperat că vorbele angajează pe cei ce ne cer votul. Sfântă naivitate!
Românii au dreptul să pună doar la 4 ani ştampila, apoi sunt
reprezentanţii lui care fac jocurile, susţinuţi de reprezentanţii UE, la
fel de responsabili şi ei faţă de popoarele lor....
Cum să crezi că parlamentul va mişca în front când i se spune că este
interesul naţional în joc; cine îşi va bate capul să analizeze obiectiv
lucrurile. Guvernul va fi cel responsabil, el a făcut propunerea
legislativă.
Pentru maximum 5,2 miliarde lei, un sfert din împrumutul prăpădit de
guvernele Boc!, guvernul va lăsa generaţiile viitoare, pe propriii
copii, fără un peisaj cultural unic, fără aurul la care ar avea şi ei
dreptul. Sau poate că RMGC a făcut deja asigurări de sponsorizare a
strămutării acestor copii în Canada sau Barbados...
Ministrul implicat în protecţia patrimoniului cultural de la Roşia
îşi bate joc de noi sau consideră că nimeni în afară de dl Rodwell
plătit de RMGC nu cunoaşte criteriile de înscriere în Lista
patrimoniului mondial, şi afirmă că “dacă ceea ce am văzut astăzi
(n.red.: în cadrul vizitei efectuate marţi la Roşia Montană) va continua
şi vom avea cu adevărat circa 30 de kilometri de galerie romană,
medievală şi tereziană conservaţi, cele 120 de clădiri care sunt
destinate să fie conservate vor fi restaurate, situl va avea un aspect
urbanistic împrospătat şi restituit, cred că peste circa 7-10 ani
într-adevăr vom putea cu foarte mari şanse să facem un proiect de
înscriere pe Lista Tentativă UNESCO. Aşa cum arată situl acum nu avem
nicio şansă”,
(http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/217476-Barbu-despre-situl-Rosia-Montana-Acum-nu-avem-nicio-sansa-sa-fie-inscris-pe-Lista-Tentativa-UNESCO.html).
Criteriile de integritate, autenticitate nu vor mai exista după ce
exploatarea decretată acum de interes naţional va distruge TOATE
GALERIILE ROMANE DE VALOARE UNICĂ DIN masivele CÂRNIC şi ORLEA!
La fel de instruit în noţiunile cu care operează legislaţia UNESCO se
poate observa şi în propunerea ministrului culturii de a crea un “Parc
Arheologic Naţional (SIC!) care să cuprindă Sarmisegetuza Regia (face
parte din monumentele UNESCO laolaltă cu alte cetăţi dacice, prin grija
aceluiaşi ministru I. Caramitru) şi Sarmisegetuza Ulpia Traiana
(niciodată nu a fost pe lista tentativă UNESCO). Dificultatea va consta
în faptul că o suprafaţă foarte mare se va suprapune peste Parcul
Naţional Retezat (oare?)...şi ar fi benefică asocierea Roşiei Montane cu
acest proiect împreună cu zona arheologică de la Săcărâmb (comuna
Certej - absolut necercetată, deşi se va “implementa” proiectul
DevaGold) şi Muzeul Aurului din Brad” . (Comisia permanentă comună a
Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, sinteza
şedinţei din 25 iunie 2013)
Voi, ROMÂNI, veţi fi cei care, pe lângă miliardele împrumutate sub
oblăduirea tătucului Băsescu, veţi gestiona şi tot dezastrul post
mega-exploatării din Roşia Montana - Bucium (şi fiţi fără grijă, şi din
restul Cadrilaterului Aurului!). Cu ocazia asta rezolvăm şi problema
acelui nucleu de Moţi care au făcut răzmeliţi peste răzmeliţi din Evul
Mediu încoace („bolşevicii” pe care i-a înfierat jucătorul preşedinte la
Roşia Montană, mai an).
Poate mă înşel şi veţi apăra dreptul vostru şi al copiilor voştri (eu
nu am!, ca să spun ai noştri, dar ce fac, fac pentru ai ţării!).
Cineva trebuie să răspundă că din 2000 a făcut doar jocul unei firme
care îşi închipuie că face legea în România. Cineva trebuie să răspundă
că nu sunt luate în considerare din studiile făcute de experţii români
şi străini dacă nu conchid cu axioma că exploatarea în suprafaţă cu
cianurare este în avantajul exclusiv al României, pentru care se
„sacrifică” marii acţionari din Gabriel Resources - RMGC.
Pe primul loc ar fi Agenţia Naţională de Resurse Minerale, apoi cei
care au dat PUG în repetate rânduri, deşi au fost anulate în justiţie ca
ilegale; cei care au dat avizele de descărcare de sarcină arheologică
pentru tot ce a cerut Investitorul, indiferent de valoarea excepţionala a
fiecărui element, dar mai cu seamă ca peisaj minier din preistorie până
în ziua de azi.
Mai suntem un POPOR sau doar o populaţie înfometată după reformele celor ce s-au aranjat de la „revoluţie” încoace?
Dr. Ioana Bogdan Cătăniciu
